Joan Laporta, început de mandat ca președinte la FC Barcelona: „Când faci 18 ani, mă suni”. Totul, doar o glumă cu mama fetei | VIDEO

Joan Laporta, început de mandat ca președinte la FC Barcelona: „Când faci 18 ani, mă suni”. Totul, doar o glumă cu mama fetei | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Joan Laporta a fost ales în funcţia de preşedinte al FC Barcelona, post pe care l-a mai ocupat în perioada 2003 – 2010. După aflarea rezultatului, noul șef al clubului catalan s-a fotografiat alături de fani și ar fi comis o gafă imensă. A pozat alături de o susținătoare pe care a luat-o strâns după mijloc și căreia i-a spus: „Când faci 18 ani, mă suni”.

De fapt, totul a fost o glumă, cei de la Marca susținând inițial că a fost un gest deplasat. Realitatea e că materialul video e scos din context. Elena Fort, membră în echipa de campanie a lui Laporta, a clarificat situația: tânăra care s-a fotografiat alături de președintele trupei catalane e cu mult mai în vârstă față de cei „18 ani”. Replica șefului Barcelonei a venit fiindcă Fort, mama tinerei, i se adresează acesteia cu formula „fata tânără”.


Tânăra a primit un mesajul din partea lui Laporta, iar reacțiile pe rețelele sociale au fost dintre cele mai dure: dezgustător, misoginism, a fost caracterizat comportamentul noului președinte al FC Barcelona.

Laporta a luat 54,28% la sută din voturile fanilor acţionari (34.184) și i-a devansat pe contracandidații Victor Fond (29,99% – 16.679 voturi) şi Toni Freixa (8,58% – 4.769 voturi). La vot au participat 55.611 de socios, ei fiind la a doua participare din istoria clubului, după alegerile din 2010. Totuși, noul conducător a pornit cu o greșeală taxată de fani.

Joan Laporta, început de mandat ca președinte la FC Barcelona: „Când faci 18 ani, mă suni”

Când împlinești 18 ani, să mă suni”, i-a spus Laporta tinerei respective. Imaginile au fost distribuite masiv, iar comentariile extrem de dure la adresa lui Joan Laporta.„Fără îndoială, cel mai dezgustător lucru pe care l-am văzut vreodată”, „Misoginism” ori „Acesta este omul care va reprezenta Barcelona?” sunt o parte dintre ele.

Juan Laporta, 58 de ani, îl înlocuieşte pe Josep Maria Bartomeu, care e anchetat în dosarul de corupție „Barcagate”, caz în care ar fi plătit un milion de euro unei companii pentru a denigra inclusiv pe unii ca Lionel Messi sau Gerard Pique.

  • În primul mandat al lui Laporta, FC Barcelona a cucerit 12 trofee

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia luată chiar azi, 11 mai. O nouă eră
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia luată chiar azi, 11 mai. O nouă eră
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×